Timoşenko: Gruparea criminală în frunte cu Viktor Ianukovici trebuie înlăturată de la putere

Gruparea criminală în frunte cu Viktor Ianukovici, care conduce acum Ucraina, trebuie înlăturată de la putere printr-un efort comun, la alegerile de pe 28 octombrie. Mesajul vine din partea fostului premier de la Kiev, Iulia Timoşenko, care ispăşeşte o pedeapsă de 7 ani de închisoare. Înregistrarea video a fost postată pe site-ul partidului opozantei.

"Vreau să fac un apel către popor. Dacă încă nu o să înţelegeţi acum că în această ţară crima este la putere, că statul este condus de mafie, atunci nimic nu o să vă poată salva de ce se întâmplă în Ucraina lui Ianukovici", a declarat Timoşenko.

Fostul premier a mai adăugat că în Ucraina cetăţeanul de rând nu este protejat de lege sau justiţie. Ea a declarat că este deţinută în condiţii inumane. Fostul premier a fost condamnat la 7 ani de închisoare în octombrie anul trecut, pentru abuz de putere. Ea îşi ispăşeşte pedeapsa într-o închisoare din Harkov, dar în prezent este spitalizată.

Cazul Timoşenko a dus la înrăutăţirea relaţiilor dintre Kiev şi Occident, care a calificat dosarul drept unul motivat politic şi a denunţat condiţiile de detenţie a fostului premier. În Ucraina vor avea loc alegeri parlamentare pe 28 octombrie.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu