Ţîcu, după patru ore de audieri la CNA: Sper că Bodişteanu nu va încerca să distrugă documentele

Embed:

Fostul ministru al Tineretului şi Sportului Octavian Ţîcu a stat circa patru ore la Centrul Naţional Anticorupţie. După ce a răspuns la întrebările ofiţerilor CNA, acesta a declarat că a prezentat oamenilor legii schemele de spălare de bani din cadrul ministerului. Totodată, Ţîcu şi-a exprimat speranţa că Octavian Bodişteanu nu va încerca să distrugă unele documente şi că, în urma anchetei, acesta va fi tras la răspundere.

“Am adus la CNA această schemă de finanţare, am încercat din toate puterile să îmi fac datoria. Bodişteanu trebuie să dea explicaţii, constatările le-am făcut prin prisma documentelor respective. Trebuia să elucidez aceste delapidări. Nu discreditez pe nimeni, am fost sportiv de performanţă şi ştiu ce înseamnă atunci când te pregăteşti de un turneu să îţi spună cineva că nu sunt bani. E inadmisibil să ia cineva banii sportivilor. E Budişteanu sau altcineva, aceste lucruri oricum trebuiau să iasă la iveală”, a declarat Octavian Ţîcu.

“Bodişteanu va fi citat la CNA şi va fi informat despre acuzaţiile care s-au adus. Am dat nume de oameni care au participat la descoperirea acestor fraude, oamenii care au lucrat, s-au expus, unii dintre ei, cu regret, sunt în minister, nu ştiu ce o să fie cu ei, ce-i aşteaptă. Dar sper că aceşti doi băieţi nu vor purcede la deturnarea anumitor documente, deorece pe multe le am în original şi să nu cadă şi sub incidenţa altor articole”, a mai adăugat Ţîcu.

Fostul ministru al Tineretului şi Sportului a negat acuzaţiile precum că ar îndeplini o comandă politică: „Nu am niciun angajament politic şi nu sunt afiliat politic niciunui partid. Dacă se referă la PL, nici PL-ului nu îi convine un asemenea deznodământ, deoarece ancheta urmează să stabilească doza de vină a fostului ministru Ion Ceban”.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu