Ţîcu a spus NU la "DA". Greceanîi: "Nu ştiu să vă felicit sau să vă compătimesc"

Embed:

Octavian Ţîcu nu mai este deputat al fracţiunii Partidului Platforma Demnitate şi Adevăr din Parlament. Deputatul va rămâne în Legislativ în calitate de deputat neafiliat în cadrul blocului ACUM. Anunţul a fost făcut astăzi, în cadrul şedinţei plenare, de către secretarul fracţiunii PPDA, Dinu Plîngău. Subiectul a stârnit amuzamentul deputaţilor.

"Am luat act de decizie a domnului Octavian Ţîcu din 18 septembrie de a părăsi fracţiunea ACUM, Platforma DA. Respectiv am întocmit toate aspectele procedurale şi în baza procesului verbal numărul nouă, am constatat că domnul Ţîcu nu mai aparţine fracţiunii, respectiv procesul verbal îl vom înainta secretariatului", a comunicat deputatul, Blocul ACUM, Dinu Plîngău.

"Da am luat act, nu ştiu să vă felicit sau să vă compătimesc. Nu înţeleg ce trebuie de făcut", a spus preşedintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi.

La rândul său, deputatul Octavian Ţîcu a menţionat că a plecat din fracţiunea parlamentară a PPDA, dar nu şi din Blocul ACUM şi nu va susţine niciun proiect propus de socialişti şi democraţi.

"Eu sunt deputat independent al Blocului ACUM. Blocul ACUM are trei componente PAS, PPDA şi deputatul independent Octavian Ţîcu. Eu mă disociez total de lucrurile care se întâmplă acum. Voi fi o voce protestatară faţă de perioada care se va desfăşura mandatul acestui Guvern", a afirmat deputatul neafiliat, Octavian Ţîcu.

Amintim că Octavian Ţîcu a anunţat că părăseşte fracţiunea parlamentară a PPDA, în data de 18 septembrie. În scurt timp, Ţîcu şi-a anunţat intenţia de a candida la primăria Capitalei, însă nu a trecut în turul doi.

loading...

Lasă un comentariu