Tichetele de masă vor ajunge, în curând, la primii salariaţi. Declaraţiile lui Andrian Candu

Embed:
Tichetele de masă vor ajunge, în curând, la primii salariaţi. Bonurile vor fi tipărite în scurt timp de două companii străine, iar ulterior transmise primilor beneficiari. Anunţul a fost făcut de președintele Parlamentului, Andrian Candu, după o întrevedere cu reprezentanții acestor întreprinderi.

"Suntem aproape 99 la sută pregătiți să emitem. Mai urmează să se stabilească câteva mici detalii, ca mai apoi să putem să livrăm primele tichete de masă pe hârtie și mai apoi pe card către angajații din Republica Moldova", a menţionat Andrian Candu.

"Credem că aici există potenţial de dezvoltare pentru noi şi există o reală cerere din partea angajaţilor din ţară", a precizat Veselin Penchev, reprezentant operator de tichete de masă.

Companiile care vor produce și vor livra tichetele de masă au studiat bine piața din Moldova.

"Am intervievat companii din diferite sectoare, diferite dimensiuni, diferite regiuni. Am observat că există un interes. Peste 50 la sută au zis că sunt interesate să ofere tichete de masă angajaţilor săi", a subliniat Dorin Corcimari, reprezentantul unei companii.

"Sunt chestiuni foarte mici la nivel de autoritate fiscală legate de raportări, de mașinile de memorie, mașinile de casă, dar cu siguranță sunt unele chestiuni care pot fi depășite foarte ușor", a conchis președintele Parlamentului.

Legea privind tichetele de masă, promovată de preşedintele Legislativului, Andrian Candu, prevede că angajații vor primi câte un tichet de masă, în valoare de 45 de lei, pentru fiecare zi în care au ieșit la muncă. Acestea nu vor putea fi transmise de la o persoană la alta sau schimbate pe bani.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu