Thierry Henry este noul antrenor al lui AS Monaco

Embed:
Fostul atacant francez Thierry Henry este noul antrenor al lui AS Monaco. Anunţul a fost făcut pe site-ul oficial al clubului din Principat.

Henry a semnat un contract pe trei ani şi va debuta astfel ca antrenor principal la AS Monaco, clubul la care și-a început și cariera de jucător, în 1994. Francezul nu are experienţă ca antrenor principal, dar din august 2016 a fost secundul selecționerului Roberto Martinez la echipa națională a Belgiei.

Tehnicianul de 41 de ani urmează să fie prezentat oficial luni. El l-a înlocuit pe Leonardo Jardim. Portughezul a fost demis recent din cauza începutului slab de campionat.

După nouă etape din Ligue 1, monegascii se clasează pe locul 18, cu doar şase puncte.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu