Theresa May, un ultim anunț despre Brexit. Ce va face premierul britanic

Premierul britanic Theresa May îi va trimite marţi sau miercuri preşedintelui Consiliului European, Donald Tusk, o scrisoare ce va conţine solicitarea unei amânări a Brexitului, a anunţat marţi purtătorul de cuvânt al executivului de la Londra, scrie digi24.ro.

Echipa premierului May împreună cu principalii miniştri au discutat marţi timp de 90 de minute, inclusiv despre implicaţiile deciziei preşedintelui Camerei Comunelor, John Bercow, care a estimat că guvernul nu poate supune pentru a treia oară votului acestei camere a parlamentului acordul privind Brexitul respins deja de două ori, cu excepţia cazului în care acest document va fi revizuit substanţial.

Potrivit unei informaţii difuzate de editorul politic al BBC, Laura Kuenssberg, premierul Theresa May ar urma să le ceară liderilor europeni amânarea Brexitului până la finalul lunii iunie, cu opţiunea unei amânări prelungite pentru încă doi ani.

Conform unei surse citate de BBC, la reuniunea guvernului desfăşurată marţi oficialii britanici nu au ajuns la un consens, în timp ce o altă sursă a deplâns faptul că Theresa May evită din nou să ia o decizie, deşi ar prefera o amânare scurtă pentru a încerca să găsească o cale de a a obţine aprobarea acordului de retragere din UE.

Planul Theresei May era să supună săptămâna aceasta încă o dată votului Camerei Comunelor acordul privind Brexitul, respins de două ori în special din cauza clauzei de 'backstop' pentru frontiera nord-irlandeză, care poate menţine pe termen nedefinit Regatul Unit în uniunea vamală europeană.

Abia apoi, dacă acordul ar fi fost totuşi aprobat, Theresa May dorea să ceară UE o amânare a Brexitului până pe 30 iunie, pentru a se putea adopta legislaţia necesară, iar dacă şi a treia oară acordul ar fi fost respins în Camera Comunelor şefa guvernului intenţiona să le solicite liderilor europeni o amânare a Brexitului pentru mai mult timp. Însă decizia lui John Bercow a dat peste cap acest plan.

Liderii europeni trebuie să se pronunţe asupra oricărei amânări la summitul din 21-22 martie, în condiţiile în care data Brexitului este stabilită în prezent pentru 29 martie. Potrivit ministrului belgian de externe, Didier Reynders, liderii europeni ar putea să se abţină deocamdată să ia o decizie privind amânarea Brexitului, aşteptând să vadă ce decizii se iau la Londra.

La rândul său, un oficial al preşedinţiei franceze a estimat că în lipsa unui nou vot în parlamentul britanic şi în lipsa unor propuneri alternative, ne vom îndrepta către un 'no-deal', respectiv ieşirea Regatului Unit din UE fără un acord.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu