Test al iubirii pentru patrie. Locuitorii Poloniei, la 100 de ani de independență își propun 100 de zile fără alcool

Episcopul Tadeusz Bronakowski afirmă că polonezii beau prea mult alcool şi prea des, așa că i-a îndemnat pe credincioși să nu mai bea alcool între 1 august și 11 noiembrie, zi în care se împlinesc 100 de ani de independență, conform radiochisinau.md.

Prelatul a numit inițiativa sa "un test al libertății şi iubirii pentru patrie".

Biserica a considerat de mult timp luna august, în care au loc multe pelerinaje și importante sărbători catolice, o lună a abstinenței.

Potrivit presei de la Varşovia, 800.000 de polonezi sunt dependenţi de alcool, iar alte 3 milioane de persoane din această ţară consumă des o cantitate mare de alcool într-un timp scurt.

Pe 11 noiembrie este sărbătorită Ziua Independenţei Poloniei, dobândită în 1918 după 123 de ani în care a fost împărțită de Austro-Ungaria, Prusia și Rusia.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu