Tesla va construi în China o mega-uzină. Declaraţiile lui Elon Musk

Tesla va construi în China o mega-uzină unde vor fi asamblate aproximativ 500.000 de mașini electrice pe an, a declarat CEO Tesla, Elon Musk. Investiția este o premieră, pentru că aceasta ar fi prima mare uzină auto din China unde o companie străină va avea 100% din acțiuni.

Potrivit Reuters, investițiile se vor cifra la 2 miliarde dolari, în timp ce Bloomberg estimează 5 miliarde dolari. Există însă o șansă ca anunțul făcut de Musk să nu se concretizeze, în condițiile războiului comercial dintre China și SUA.

Musk a scris pe Twitter că așteaptă momentul începerii lucrărilor cu nerăbdare și estimează că în această vară se va termina prima fază de construcție, la final de an va începe asamblarea Modelului 3 și la mijlocul anului 2020 va fi atins un volum ridicat de producție. Musk va participa la evenimentul de începere a construcției, alături de primarul orașului Shanghai.

La uzina Tesla vor fi construite mașinile Model 3 și Model Y și într-o primă fază capacitatea anuală va fi de 250.000 de unități, în faza maximă urmând să fie de 500.000 de bucăți. Dacă până acum toate companiile străine care investeau în China erau obligate să o facă alături de un partener local, uzina Tesla va fi prima de proporții care va fi deținută de compania din afara Chinei. 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu