Tentativa de omor din Cantemir: Trei bărbaţi vor fi judecaţi pentru organizarea crimei

Embed:

Trei bărbaţi, care au pus la cale omorul unui om de afaceri din satul Stoianovca din raionul Cantemir, vor fi trimişi în judecată.

Potrivit poliţiei, victima, un bărbat de 43 ani, locuitor al satului Stoianovca, a inițiat afaceri în domeniul agriculturii de comun cu un alt bărbat de 38 ani, locuitor al aceleiași localități. Între cei doi au apărut mai multe divergențe legate de partajarea afacerii.

Bărbatul împuşcat din revolver a fost amenințată de mai multe ori direct și prin intermediul persoanelor terțe. 

La  21 noiembrie 2018, o persoană necunoscută a pătruns în ograda omului de afaceri și dintr-o armă de tip revolver a efectuat șapte împușcături în direcţia victimei. În urma leziunilor provocate, bărbatul a fost internat în spitalul raional Cantemir în stare gravă.

"În urma măsurilor speciale de investigații și acțiunilor de urmărire penală, s-a stabilit că partenerul afacerii al victimei a apelat la alt bărbat de 49 ani, care la moment ispășește pedeapsa cu privațiune de libertate pentru comiterea unei infracțiuni analogice, care la rîndul său i-a făcut legătură cu un bărbat de 30 de ani din Chişinău, cu care în continuare au planificat, organizat și comis infracțiunea", se arată în comunicatul de presă al poliţiei.

Bărbatul de 30 de ani, care asigura legătura între comanditar, bărbatul aflat în detenție și presupul autor al tentativei de omor, au fost reţinuţi.

Dacă vor fi găsiți vinovați, ei riscă de la 12 până la 20 ani de închisoare.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu