Tensiuni între Columbia şi Venezuela din cauza unor exerciţii militare

Tensiunile dintre Columbia şi Venezuela s-au intensificat, în contextul în care Caracasul urmează să lanseze marţi exerciţii militare în apropiere de graniţa lor comună, au relatat media columbiene, scrie agerpres.ro.

Preşedintele venezuelean Nicolas Maduro a ordonat aceste exerciţii, care includ şi desfăşurarea de rachete, ca răspuns la ceea ce al a descris a fi planurile Columbiei de a ataca Venezuela. Bogota neagă că ar avea astfel de intenţii.

"Guvernul naţional nu se va isteriza", a spus Francisco Barbosa, consilier pe afaceri internaţionale al preşedintelui columbian Ivan Duque. "Guvernul naţional va urmări (situaţia) cu atenţie", a adăugat el, citat de postul de televiziune Caracol.

Relaţiile dintre Bogota şi Caracas s-au deteriorat de când Columbia l-a recunoscut în ianuarie pe liderul de opoziţie Juan Guaido ca preşedinte interimar al Venezuelei.

Bogota îl acuză de asemenea pe Maduro că protejează grupări armate columbiene. Se crede că gruparea de gherilă Armata de Eliberare Naţională (ELN) a operat o perioadă din Venezuela.

Bogota mai susţine că Venezuela găzduieşte disidenţi din fosta grupare de gherilă FARC, inclusiv foşti comandanţi care l-au acuzat luna trecută pe Duque că nu şi-a onorat acordul de pace din 2016 şi au anunţat că vor pune din nou mâna pe arme.

Săptămânalul columbian Semana a transmis luni că a intrat în posesia unor documentare confidenţiale care arată că în Venezuela s-ar afla mulţi membri ELN şi disidenţi FARC.

Documentele, care ar proveni de la serviciile secrete şi armata venezuelene, arată că guvernul de la Caracas cooperează cu grupările de gherilă pentru a plănui eventuale atacuri teroriste în Columbia, conform articolului din Semana.

Ministrul venezuelean al informaţiilor a respins articolul. Este "plin de minciuni despre cum operează statul venezuelean", a declarat el, citat de postul de televiziune Telesur.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu