TENSIUNI în PSRM: Igor Dodon este calificat drept un mincinos

Embed:

Socialiştii din Găgăuzia îl acuză pe liderul PSRM, Igor Dodon, de minciună. Ei dezmint declaraţia preşedintelui formaţiunii, potrivit căreia organizaţia teritorială a socialiştilor din autonomie ar fi fost desfiinţată.  

Potrivit presei locale, liderul structurii Igor Croitor a spus că o decizie în acest sens poate fi luată doar în cadrul şedinţei organizaţiei teritoriale, iar o astfel de reuniune nu a avut loc.

Anterior, Igor Dodon a declarat că organizaţia teritorială a PSRM de la Comrat va fi desfiinţată.

Anunţul a fost făcut după ce socialiştii găgăuzi au spus că nu sunt de acord cu decizia conducerii PSRM de a o susţine pe fosta comunistă Irina Vlah pentru funcţia de başcan.

Din acest motiv, fracţiunea socialiştilor din Adunarea Populară a hotărât să-i acorde sprijin lui Dmitri Croitor, fost guvernator al autonomiei în anii 1999 - 2002.   

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu