TENSIUNI ÎN AFARA RINGULUI. Boxeri de top din Grimăncăuţi nu au venit la preselecţie

Embed:

Problemele continuă în boxul moldovenesc. Unii dintre cei mai buni pugiliști din Republica Moldova, originari din satul Grimăncăuţi, raionul Briceni, nu s-au prezentat la cantonamentul de preselecţie al lotului naţional pentru Campionatele Mondiale de seniori şi Campionatele Europene de tineret.

Iar asta - din cauza înlăturării lui Petru Caduc din postul de selecționer al lotului național.

Dumitru Galagoţ, Vasile Belous şi alţi pugilişti de top din localitatea nordică au refuzat să participe la sparring-urile de la Hânceşti, organizate de noul antrenor al lotului, Igor Untilă.

" Din păcate, asta este. Şi pentru mine e straniu. Decizia luată de federaţie şi de consiliul de antrenori nu a fost respectată de ei. Noi i-am anunţat şi prin telefon, şi prin scrisoare. Motivul îl înţelegem - ei nu vor să recunoască conducerea actuală, adică antrenoratul, dar, ei au de pierdut. Rămâne să decidem cu antrenorii ce facem mai departe", a spus IGOR UNTILĂ, antrenorul lotului naţionalei R.Moldova.

" Ar fi bine ca ei să fie prezenţi la acest cantonament, dar ei au antrenor şi părerea lor contează", a spus DORIN BUCŞA, boxer.

Antrenorul Emerit Petru Caduc, care a pregătit lotul naţional timp de 22 de ani, dar care în iulie a fost demis din funcţie în urma unei şedinţe a federaţiei de profil, nici nu vrea să audă de cantonamentul de la Hânceşti.

" Pe cine ei convoacă? Alţi boxeri nu avem în ţară. Vă voi arăta o listă... sunt vreo 14 boxeri, dintre care 11 sunt elevii mei. Atunci cu cine el vrea să facă cantonament? Eu să ma duc la Untilă, care să mă înveţe cum să îi antrenez? Este o ruşine pentru ţara noastră", a spus PETRU CADUC, antrenor emerit.

În total, 16 boxeri moldoveni au participat la cantonamentul de preselecţie de la Hânceşti.

" Avem un cantonament foarte productiv. Cred că vom face treabă bună şi vom aduce rezultate foarte bune de la Campionatul Mondial", a spus DORIN BUCŞA, boxer. 

" Vreu să iau o medalie. La altceva nu mă gândesc. O medalie la Campionatul Mondial încă nu au luat boxerii moldoveni. Asta e dorinţa tuturor boxerilor", a spus LIVIU MUNTEANU, boxer.

La cantonament, pentru schimb de experienţă, a venit şi un grup de boxeri şi antrenori din Rusia.

" Băieţii voştri luptă cu voinţă, sunt foarte tari, bine pregătiţi, motivaţi. Asta se vede nu doar în sparring-uri, ci și în general, atunci când lucrezi cu ei", a spus VEACESLAV TRUFANOV, antrenor Rusia.

Campionatele Europene de box pentru tineret se vor desfăşura în Bulgaria, la Sofia, între 2 şi 11 septembrie, iar Campionatele Mondiale vor avea loc în Federația Rusă, la Ekaterinburg, între 7 şi 21 septembrie.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu