Tenismena letonă Jelena Ostapenko adoră dansul, şi urmează cursuri ori de câte ori ajunge la Riga

Tenismena letonă Jelena Ostapenko adoră dansul! Jucătoarea în vârstă de 20 de ani a dansat din copilărie, dar pentru o carieră profesionistă a fost loc doar de sportul alb.

Recent, ea s-a reapucat de pasiunea veche și susţine că urmează cursuri ori de câte ori ajunge la Riga, în orașul său natal. Ostapenko a apărut și în fața publicului, iar partener îi este chiar antrenorul ei.

Numărul şase mondial a revenit în Letonia după ce a fost eliminată din turneul de la Doha de românca Mihaela Buzărnescu, care s-a impus cu 6-1, 6-3.

Anul trecut Jelena Ostapenko a câştigat anul trecut turneul de Mare Şlem Roland Garros, reuşind să învingă în finală pe Simona Halep.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu