Tenismena cu renume mondial, Naomi Osaka, a rămas FĂRĂ ANTRENOR. De ce a renunțat la seviciile lui Sascha Bajin

Embed:

Naomi Osaka, numărul unu mondial, a rămas fără antrenor. Tenismena japoneză a renunțat la serviciile tehnicianul Sascha Bajin.

Nipona în vârstă de 21 de ani nu a anunțat motivele despărțirii, însă i-a mulțumit antrenorului pentru tot ce au realizat împreună.


Sub conducerea lui Bajin,cu care a colaborat de la sfârşitul anului 2017, Osaka a urcat de pe locul 68 WTA până în fotoliul de lider al ierarhiei tenisului profesionist feminin, după ce a câştigat US Open, în luna septembrie 2018, iar apoi Openul Australiei la începutul anului 2019. La rândul său, neamțul a primit trofeul WTA rezervat celui mai bun antrenor al anului 2018 în tenisul feminin.

Din cauza problemelor medicale, Naomi Osaka s-a retras de la turneul de la Doha care se desfășoară în această săptămână în Qatar.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu