Tenismanul Roger Federer se simte pregătit să-şi apere titlul la Shanghai

Tenismanul elveţian Roger Federer, nr. 2 mondial, revine pentru prima oară pe teren după eliminarea surpriză de la US Open, cu prilejul turneului Masters 1.000 ATP de la Shanghai, unde se simte pregătit să-şi apere titlul, scrie agerpres.ro.

''M-am simţit bine la antrenament, am jucat bine la Laver Cup (competiţie care nu face parte din calendarul oficial - n.r.), ceea ce e bine. M-am putut odihni după US Open. Mă simt acolo unde îmi doresc să fiu'', a declarat Federer, 37 ani, eliminat surprinzător în optimi la Flushing Meadows de australianul John Millman.

Federer va juca miercuri în turul 2 cu rusul Daniil Medvedev, recentul învingător al turneului de la Tokyo.

Elveţianul, cu 20 titluri de Grand Slam în palmares, a apreciat că evoluţia sa din acest an a fost de succes: ''În acest sezon, când am jucat, am avut mult succes. Nu am făcut aşa multe meciuri proaste, ca să fiu sincer. Nu-mi vin în gând decât două. Am scăpat de accidentări de mai mult de un an''.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu