TENDINŢE PE PIAŢA IMOBILIARĂ 2018. Care sunt preţurile pentru un apartament

Embed:

Potrivit datelor Uniunii Agențiilor Imobiliare, anul viitor, preţurile apartamentelor construite în anii 50-60 se vor scădea cu până la cinci la sută. Astfel, un metru pătrat va costa de la 460 până 550 de euro.

Pe de altă parte, apartamentele din anii 80-90 se vor scumpi cu până la cinci la sută. Preţurile locuinţelor noi în variantă albă practic nu se vor schimba şi vor rămâne între 550 şi 750 de euro pentru un metru pătrat. În acelaşi timp, apartamentele noi, "la cheie", s-ar putea scumpi cu până la cinci la sută, iar preţul pentru un metru pătrat va fi de până la 950 de euro.

Reprezentanţii Uniunii Agenţiilor Imobiliare afirmă că cele mai solicitate rămân apartamentele cu o suprafaţă mai mică, iar companiile de construcţii vor fi dispuse să vină cu oferte de preţuri de la 15 până la 20 de mii de euro.

De asemenea, vor fi propuse mai multe variante şi în cadrul programului de stat "Prima casă". Conform proiectului, cei care vor să-şi achiziţioneze o casă vor beneficia de credite preferențiale, iar statul va garanta 50 la sută din soldul creditului acordat.

La acest program pot aplica toţi moldovenii de până la 45 de ani, care au un loc de muncă oficial. 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu