Temperaturile de primăvară bucură oamenii: Aceştia cheltuiesc mai puţin pentru încălzire

Embed:

Iarna blândă are şi avantaje. Oamenii se bucură că temperaturile de primăvară taie considerabil din cheltuielile pentru încălzire. În unele sate, oamenii spun că, în decembrie, s-au descurcat cu o jumătate din cantitatea de cărbune sau lemne de care au avut nevoie în aceeaşi lună a anului trecut.

Pentru că gerurile încă nu s-au făcut simţite, mătuşa Lidia din satul Răuţel, raionul Făleşti pune pe foc numai o dată pe zi.

"Eu fac focul numai seara, dacă nu voi face economie nu o să-mi ajungă cărbune. Anul trecut făceam şi dimineaţa, şi seara focul în sobă", a spus Lidia Gherghiliu, locuitoarea satului Răuţel.

Au parte de economii şi cei care folosesc gaze naturale pentru încălzire. "Mie două bucăţi de lemne îmi ajung să fac focul dimineaţa şi seara. Dar când este ger afară cheltui trei sau patru bucăţi, pentru ca să nu stăm în frig", a afirmat un localnic.

Un metru cub de lemne costă, în medie, 600 de lei. Iar pentru o tonă de cărbune e nevoie de aproximativ 3.000 de lei.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu