Taxele de studii la unele universități s-ar putea majora. Părerile viitorilor studenţi sunt împărţite

Embed:

Taxa de studii la unele universități din țară ar putea fi majorată cu aproximativ 10 la sută. Conducerea instituţiilor de învăţământ superior explică necesitatea acestei majorări prin creşterea inflaţiei şi prin faptul că taxele nu au mai fost revizuite de câţiva ani. Totuși, o decizie finală va fi luată după ce Consiliul pentru Dezvoltarea Strategică din fiecare universitate va aproba noile tarife.

La Academia de Studii Economice și la Universitatea Pedagogică „Ion Creangă” taxele ar putea fi majorate cu 10 la sută la toate facultățile. Schimbările sunt operate pentru a racorda cheltuielile universităților la necesitățile studenților.

„Pentru a putea să acoperim costurile și plus asigurăm o dezvoltare minim necesară pentru ca universitățile noastre să rămână atractive pentru pretendenții la studii”, a declarat rectorul Academiei de Studii Economice, Grigore Belostecinic.

Motivele scumpirii sunt condițiile la care trebuie să facă față instituțiile de învățământ. 

„Viața din jur, prețul la energia electrică, unu, statul acoperă numai 30 de procente din cheltuielile pe care le facem noi pentru întreținere”, a relatat rectorul Universităţii Pedagogice de Stat „Ion Creangă”, Nicolae Chicuş.

În funcţie de facultate, studenţii Universității pedagogice ar putea plăti pentru un an de studiu cu până la 560 de lei mai mult, iar în cazul ASEM majorările vor fi de aproximativ 750 de lei.

Universitatea Tehnică din Moldova, ar putea scumpi taxele de la cinci până la 10 procente la facultățile cele mai solicitate cum ar fi Tehnologii Informaționale sau la cele care necesită cheltuieli mai mari.

„Ne gândim să creștem contractul de studii, taxele de studii pentru specialitatea arhitectură sau specialitățile de design, fiindcă totuși cheltuielile la aceste specialități sunt destul de mari”, a specificat rectorul Universităţii Tehnice din Moldova, Viorel Bostan. 

Majoritatea elevilor din clasa a XII-a spun că ar fi de acord să plătească mai mulți bani, dacă și calitatea învățământului va crește:

„Ar avea rost scumpirile dacă s-ar îmbunătăți și calitatea studiilor”.

„Dacă se va îmbunătăți nivelul de învățământ atunci aceste scumpiri sunt raționale”.

Pe de altă parte, unii tineri afirmă că scumpirile nu ar trebui operate:

„Nu știu dacă avem într-adevăr studii foarte calitative pentru ca să putem să mărim taxa pentru studii”.

„În cazul în care studiile nu sunt bune și oamenii cer mult pentru aceste studii ele nu au sens, mai bine deja să treci la lucru și să faci bani”

Majorarea taxei nu va afecta studenții deja înmatriculați în universități.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu