Tauber către Năstase: Să-și găsească un bun profesor de actorie, pentru a mima mai bine otrăvirea cu mercur

După ce deputatul din Partidul Șor, Marina Tauber, a făcut glume pe seama liderului PPDA, Andrei Năstase, în şedinţa de constituire a Parlamentului, replicile s-au mutat pe Facebook. 

Tauber l-a îndemnat pe Năstase să nu jelească banii, dar să-și ia un profesor de actorie pentru a mima mai bine otrăvirea cu mercur. 

"Vreau să-l liniștesc pe domnul Năstase. Nici în partidul, nici în fracțiunea sa, nu doar că nu sunt medici buni, dar în general nu are niciun specialist în vreun domeniu. Unicul sfat pe care i l-aș putea oferi, este să nu facă economii și să-și găsească un bun profesor de actorie. Până la urmă, ar putea arăta mai mult talent atunci când mimează otrăvirea cu mercur. Se vede ca în acest domeniu este un 'novice'. S-a găsit și el, copie nereușită a lui Skripal", a menţionat Marina Tauber, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

PUBLIKA.MD aminteşte că în şedinţa de astăzi a Parlamentului, deputata din Partidul "Şor" a adus un parasolar pe care l-a folosit drept barieră între fotoliul ei și deputații PAS-PPDA, din vecinătate. 

Ulterior, Andrei Năstase a fost rugat de jurnalişti să comenteze gestul Marinei Tauber: "Ne pare rău, dar cei mai buni doctori din cadrul blocului ACUM nu se regăsesc aici în această sală".

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu