Ţările din UE în care locuiesc, oficial, cei mai mulţi moldoveni

Peste 200 de mii de moldoveni locuiau oficial, anul trecut, în una din cele 27 de ţări ale Uniunii Europene, arată un raport Eurostat.

Cei mai mulţi moldoveni, în jur de 105 mii, locuiau anul trecut în Italia. Pentru comparaţie, în 1998, în această ţară erau înregistraţi oficial doar 158 de moldoveni.

Portugalia este următoarea pe lista ţărilor preferate de conaţionalii noştri. Aproape 21 de mii de oameni se aflau legal în Republica Portugheză la sfârşitul anului 2010. Acelaşi raport arată că, în 1998, niciun moldovean nu se afla legal în această ţară.

Spania este gazda a peste 17 mii de conaţionali, iar în Germania sunt puţin peste 13 mii. În Cehia sunt aproape 10 mii de moldoveni.

La polul opus se află Finlanda, cu 104 moldoveni înregistraţi oficial, şi Slovacia - cu doar 99 de moldoveni.

Din raport lipsesc informaţiile privind cetăţenii Republicii Moldova care se aflau anul trecut în România. În 2009, peste Prut erau înregistrate oficial peste 10.000 de persoane originare din Republica Moldova.

Statisticile noastre arată că, la sfârşitul anului trecut, peste hotarele ţării se aflau aproximativ 311 mii de moldoveni cu vârsta de peste 15 ani. Cei mai mulţi, în jur de 191 de mii de oameni, erau în Rusia.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu