Tarifele pentru energia electrică din Ucraina s-ar putea ieftini cu până la 20%

Embed:

Tarifele pentru energia electrică din Ucraina s-ar putea micşora cu 20 la sută. De noile preţuri vor beneficia întreprinderile mari, mijlocii, mici, dar şi instituţiile de stat, printre care şcolile şi grădiniţele. Despre asta au discutat ieri preşedintele ucrainean, Vladimir Zelenski, şi membrii Guvernului.

Oficialii au menţionat că scăderea preţului energiei va favoriza ulterior şi micşorarea tarifelor pentru apa potabilă şi încălzire. 

Săptămâna trecută, Agenţia Naţională pentru Reglementare în Energetică a Moldovei a majorat tarifele pentru energie electrică. Astfel, consumatorii Gas Natural Fenosa vor achita cu 10 bani mai mult pentru un kilowat oră, adică un leu şi 89 de bani. Asta în timp ce locuitorii din nordul ţării vor plăti un tarif de doi lei şi 23 de bani, cu 32 de bani mai mult decât până acum.

Economiștii din ţara noastră au avertizat că majorarea tarifelor pentru lumină va cauza creşterea preţurile la produsele alimentare, în special cele procesate din lapte şi din carne.  

Lasă un comentariu