TARIFE MAI MICI LA CURENT. Preţurile ar putea scădea cu până la 13 la sută

Embed:

Tarife mai mici la energia electrică. Clienţii Gas Natural Fenosa ar putea plăti cu aproape 13 la sută mai puţin pentru curent.

Iar locuitorii din nordul ţării ar putea achita cu 10 la sută mai puțin. Anunțul a fost făcut de Agenția Națională de Reglementare în Energetică.

În prezent, consumatorii casnici conectați la Gas Natural Fenosa achită un leu și 99 bani pentru un kilowatt oră. După întâi iulie, ei ar putea plăti un leu și 77 de bani.

Tarife noi vor achita și clienţii companiei Furnizare Energie Electrică Nord.

Consumatorii casnici vor scoate din buzunare câte un leu și 91 de bani pentru fiecare kilowatt oră, faţă de doi lei și 12 bani cât plătesc acum. 

Tarifele au fost ajustate după ce, anterior, cei doi furnizori au cerut revizuirea acestora.

Factorii care au dus la ieftinire au fost aprecierea leului în raport cu dolarul și o nouă metodologie de calculare a tarifelor care a intrat în vigoare în 2017.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu