Ţara unde este CEL MAI UŞOR să-ţi găseşti un loc de muncă

Deşi tot mai multe locuri de muncă dispar din această ţară, datele oficiale arată că cetăţenii acestei ţări îşi găsesc un loc de muncă mult mai uşor decât alţii.

Cele mai recente date arată că Singapore este în continuare ţara unde oamenii îşi găsesc cel mai rapid un loc de muncă, adică în doar 8 săptămâni faţă de 17 săptămâni în Australia şi 11 săptămâni în SUA, scrie Bloomberg, citat de BusinessMagazin.

Nici cei care se apropie de vârsta pensionării nu rămân fără locuri de muncă. 98% dintre cei care au atins anul trecut vârsta de pensionare de 62 de ani li s-a dat şansa de reangajare, potrivit lui Lim Swee Say, ministrul muncii din Singapore.

Totuşi o problemă cu care se confruntă Singapore este lipsa abilităţilor necesare adaptării la noua piaţă.

"De multe ori oamenii nu au abilităţile pe care piaţa le cere în momentul de faţă şi guvernul se concentrează pe această problemă acum", a declarat economistul Krystal Tan.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu