Ţara în care la Târgul de Crăciun AU FOST MONTATE SAUNE. Mişcarea de marketing s-a dovedit a fi un adevărat succes

Embed:
Saunele publice sunt atât de populare în Finlanda, încât au fost instalate şi la Târgul de Crăciun din centrul capitalei, Helsinki. Mişcarea de marketing s-a dovedit a fi un adevărat succes - camerele cu aer fierbinte sunt ocupate de clienţi de dimineaţă până seara.

"Sauna mă ajută să mă simt bine. Aici ne adunăm gândurile, ne relaxăm şi scăpăm de toxinele din corp", a spus un bărbat.

"Oamenii spun că în saunele publice se simt mai bine. Asta pentru că acolo pot să facă noi cunoştinţe şi să socializeze", a completat un alt bărbat.

Pasiunea finlandezilor pentru saune nu este însă înţeleasă de toţi. O turistă din Franţa spune că a rămas contrariată atunci când a văzut că majoritatea locuitorilor au acasă încăperi cu aer fierbinte.

"E o nebunie să fie instalate saune la un târg de Crăciun. Am venit aici la o conferinţă, iar întâlnirile s-au desfăşurat inclusiv în saună. Satul în care am fost parcă e creat doar din saune. E o nebunie", a spus o femeie.

În Finlanda există aproximativ două milioane de saune. Asta în timp ce populaţia ţării este de 5,5 milioane de oameni.
loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu