Tănase: "Plec din proprie decizie din PLDM, cu deplină conştiinţă şi cu inima împăcată"

Embed:

Alexandru Tănase pleacă conştient şi din proprie decizie din PLDM, dar şi din viaţa politică. Cel puţin aşa a declarat acum deja ex-prim-vicepreşedintele PLDM, în cadrul Congresului formaţiunii, care s-a întrunit azi, 10 aprilie. Acesta va ocupa, timp de 6 ani, funcţia de judecător al Curţii Constituţionale. În locul lui a fost ales Iurie Leancă, actualul ministru de Externe.

"Nu e cea mai fericită zi din viaţa mea. Dar o fac cu deplină conştiinţă şi cu inima împăcată", a  menţionat Tănase în faţa a sute de membri adunaţi la Congres. Acesta a mai adăugat că îşi ia rămas bun de la activitatea politică, deoarece legea nu permite combinarea activităţii politice cu cea de judecător al Curţii Constituţionale. "Îmi depun azi demisia din funcţia de prim-vicepreşedinte al PLDM şi desigur şi din calitatea de membru al partidului", a precizat liberal-democratul.

Nici liderul formaţiunii, Vlad Filat, nu s-a arătat fericit de plecarea lui Tănase."Nici pentru mine nu e cea mai fericită situaţia şi cea mai fericită decizie pe care trebuie să o supun votului", a menţionat Filat.

Cu majoritate de voturi, funcţia de prim-vicepreşedinte al PLDM a fost ales Iurie Leancă, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu