Tânăr, ambiţios şi talentat. Daniel Plângău, moldoveanul care a inventat holograma pentru prevenirea accidentelor provocate de ceaţă

Daniel Plângău, în vârstă de 20 de ani, student în anul II la Facultatea de Inginerie din Galaţi, este pasionat de programare şi simulare pe calculator, iar în următorul an de studii îşi va alege informatica aplicată ca specializare. Tânărul este din Republica Moldova, însă şi-a depus dosarul pentru a obţine cetăţenia română, scrie adevarul.ro.

Şansa lui a fost cercul ştiinţific de Informatică Aplicată în Ingineria Materialelor, care funcţionează în cadrul Facultăţii de Inginerie din Galaţi şi este coordonat de profesorul Florin Marin Bogdan, unde şi-a dezvoltat abilităţile în proiectare pe calculator.  Nu a fost uşor, tânărul având de trecut mai multe teste de programare şi chiar psihologice pentru a fi admis într-un grup restrâns de studenţi, care şi-au făcut un scop din inovare. Rezultatele au venit practic imediat, Daniel câştigând un intership de trei luni la o firmă puternică din Galaţi din chiar primul an de studenţie.

Tânărul a impresionat cu un proiect de automatizare pentru o linie de vopsire organică a tablei. Practic, a efectuat o serie de teste, prin care a identificat problemele cu care se confrunta linia de vopsire amintită.

"Ventilatoarele de la filtrele folosite la vopsit nu lucrau, ceea ce putea aduce în instalaţie particule de praf, afectând astfel procesul de vopsire. Am venit cu ideea ca aceste filtre să fie schimbate la diferite intervale de timp, ca să nu se mai ajungă în situaţia de a nu mai lucra“, ne explică studentul.  Cel mai mult i-a plăcut însă că a avut şansa să vadă multe lucruri pe care le auzise doar în teorie şi să capete experienţă practică. Cea mai mare realizare a sa de până acum este un sistem holografic care se poate monta pe maşini, punându-i în gardă pe şoferii care se apropie că au un autoturism din faţă. „Dispozitivul este fixat pe maşini, iar când este ceaţă, proiectează un scurt mesaj sau semnale luminoase folosind ceaţa ca un ecran, astfel încât conducătorii auto care se apropie să fie avertizaţi şi să reducă viteza", a declarat Daniel.

A făcut zeci de simulări pe calculator ale sistemului holografic pentru a analiza ce poate fi îmbunătăţit, urmând să îl testeze în viitorul apropiat în condiţiile reale  de trafic. Tânărul a plecat de la ideea că în prezent se produc extrem de multe accidente de circulaţie pe ceaţă, multe cu consecinţe tragice, în special în zonele unde şoferii intră brusc dintr-o zonă cu vizibilitate bună într-una în care nu mai văd aproape nimic din cauza ceţii. 

"Vreau ca acest dispozitiv să fie montat inclusiv pe maşinile de Poliţie şi ambulanţe, pentru că se deplasează în zona accidentelor de circulaţie pentru a dirija traficul şi a salva vieţi omeneşti, dar de multe ori ajung şi ei victime ale altor accidente pentru că nu sunt văzuţi la timp de alţi şoferi. Sistemul va emite nişte spoturi luminoase, care creează un element 3D pe ceaţă", a subliniat studentul. 

Acesta a pornit de la mai multe studii ştiinţifice, care au arătat că ceaţa este mai densă în apropierea pământului, rarefiindu-se pe măsură ce urcă spre straturile mai înalte ale atmosferei. Mergând pe această idee, Daniel a stabilit ca razele luminoase ale sistemului său holografic să fie proiectate la o înălţime de aproximativ 20 sau 30 de metri, astfel încât să fie vizibile de orice maşină care se apropie de autovehiculul unde acesta va fi montat. Nu a făcut încă o estimare a costurilor unui astfel de dispozitiv, dar este posibil ca acesta să fie disponibil în două variante. Prima, mai scumpă, ar presupune ca sistemul holografic să poată proiecta scurte mesaje care să alerteze şoferii care se apropie, iar cea de-a doua ar merge doar pe varianta unor spoturi luminoase.

Sistemul holografic al lui Daniel a fost deja premiat de Apan în cadrul salonului cercetării şi inovării UGAL Invent, organizat de Universitatea "Dunărea de jos", cu "premiul pentru creşterea siguranţei conducătorilor auto şi pietonilor".

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu