Taifunul Hagibis ar putea lovi Japonia în week-end şi afecta două competiţii sportive importante

Taifunul Hagibis ar putea lovi Japonia în week-end şi afecta două competiţii sportive importante, Cupa Mondială de Rugby şi cursa de Formula 1 de la Suzuka.

"Este încă devreme să prevedem precis mişcarea şi impactul furtunii, dar ultimele estimări ale experţilor noştri meteo arată că taifunul se deplasează spre nord şi est şi va aduce, sâmbătă, vânturi puternice şi ploi abundente la Tokyo şi în împrejurimi", se arată într-un comunicat al World Rugby.

Taifunul, cu vânturi de pe ste 200 de kilometri/oră, este acum în sudul Japoniei şi, dacă previziunea meteorologilor se confirmă, va trece peste Suzuka (400 de kilometri sud-vest de Tokyo), sâmbătă, când sunt programate a treia sesiune de antrenamente libere şi calificările Marelui Premiu al Japoniei, a XVII-a etapă a Campionatului Mondial de Formula 1.

Tot sâmbătă, furtuna ar putea lovi şi Tokyo. În apropierea capitalei, la Yokohama, este programat derbiul Grupei C a Cupei Mondiale de rugby, Anglia - Franţa. Word Rugby ar putea lua în considerare o schimbare a locului de desfăşurarare a partidei, dacă situaţia se va înrăutăţi, scrie a1.ro
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu