Taberele şi-au deschis uşile pentru elevi. Părinţii sunt siguri că-şi lasă copiii pe mâini bune (VIDEO)

Embed:

De astăzi, şcolarii se pot odihni în taberele de vară din ţară, unde sunt aşteptaţi peste 60 000 de copii. Deşi sezonul estival a început, unele tabere nu sunt gata să-i primească pe elevi. Administratorii acestora încă nu au încheiat lucrările de reparaţie şi amenajare.

''Aici eu vreau să dansez, să fiu bravo şi să fiu cuminte. Sunt foarte entuziasmat'', a spus un elev.

''Foarte bine mă distrez şi-mi place foarte mult colegii din căsuţă'', spune o elevă.

Părinţii sunt siguri că-şi lasă copiii pe mâini bune.

''Are emoţii ca un copil care prima dată se desparte de mama''.

''Noi chiar să-l ţinem acasă, mai mult cheltuim şi avem mai multe griji. Copiii uneori nu mănâncă acasă aşa de bine cum aici''.

Copiii nu vor avea timp să se plictisească, spun angajaţii taberei.

''Avem activităţi variate: trenuţul vesel, Festivalul dansului, concursul videoclipului, vedete în oglindă'', a menţionat educatorul superior în tabăra de odihnă Rodica Miradji.

Cele mai multe tabere de odihnă din ţară nu au încheiat încă lucrările de pregătire pentru noul sezon.

Pe ultima sută de metri, peste 20 de muncitori pregătesc la această tabără camerele copiilor şi instalează mobila. În paralel, lucrătorii amenajează terenurile de joacă şi fac ordine în grădini.

''Mai avem vreo două zile de lucru şi cred că lucrările vor fi gata''.

Pentru o zi de odihnă într-o tabără de copii finanţată din bugetul de stat părinţii trebuie să plătească 138 de lei. Preţurile sunt însă altele în taberele private.

În funcţie de numărul elevilor cazaţi într-o cameră, pentru o zi se va plăti de la 130 de lei până la 210 lei. Copiii din familiile cu venituri modeste şi cei orfani beneficiază de bilete gratuite.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu