Tabără de vară în subsolul unei săli de sport din Râşcani. Încălcările GRAVE depistate de poliţişti (VIDEO)

Embed:

O tabără de vară care activa ilegal a fost descoperită de poliţia Capitalei. Potrivit anchetatorilor, copii cu vârsta între 9 şi 14 ani îşi petreceau timpul în subsolul unei săli sportive din sectorul Râşcani.

Adolescenţii erau supravegheaţi de doi tineri, de 16 şi 18 ani. Mai grav, poliţiştii au stabilit, că minorii erau hrăniţi cu produse procurate de cei care aveau grijă de ei de la gheretele din stradă. Încăperile, unde copiii îşi petreceau timpul, nu erau amenajate corespunzător, iar cei aduşi acolo nu prezentau certificate medicale.

"În cadrul investigaţiilor, poliţiştii au constatat că tabăra activa de pe 11 iunie şi avea planificată activitatea până pe 24 august. Tabăra de zi era situată la subsol pe un spaţiu închiriat de 130 de m2 şi activa cu un şir de încălcări începând de la sălile amenajate necorespunzător, până la încălcările ce țin de alimentarea copiilor", a declarat Svetlana Scripnic, ofiţer de presă DP Chişinău.

Administratorul clubului de sport care găzduia ilegal minorii a recunoscut că a dat în chirie spaţiul unde era amplasată tabăra de zi. Potrivit lui, cei doi aşa-zişi educatori plăteau un preţ de nimic pentru întreținere.

"Dimineaţa se jucau pe acest teren. Apoi, jucau şah sau tenis în încăpere. La amiază plecau. Ulterior, reveneau. În total, stăteau la noi 2-3 ore."

Potrivit locatarilor blocurilor din preajmă, părinţii care îşi duceau copiii la această tabăra achitau pentru 10 zile o sumă de trei mii de lei. Activitatea taberei a fost sistată.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu