Sylvester Stallone a scăpat de acuzaţiile de viol care i-au fost aduse în noiembrie 2017

Actorul american Sylvester Stallone a scăpat de acuzaţiile de viol care i-au fost aduse în noiembrie 2017, după ce procurorii au stabilit că nu există probe suficiente în acest sens, scrie mediafax.ro.

În decembrie 2017, Martin Singer, avocatul lui Sylvester Stallone, a declarat că acesta a fost acuzat de o femeie că a violat-o, la începutul anilor 1990, lucru pe care actorul l-a negat.

Poliţia americană a deschis o anchetă în acest sens, deşi acest tip de faptă este prescris după 10 ani în statul California, unde ar fi avut loc abuzul. Poliţia era obligată însă să investigheze mai întâi dacă acuzaţiile femeii sunt adevărate.

Femeia, care a depus plângerea la poliţia din Santa Monica în noiembrie 2017, susţinea că a fost violată de Stallone în 1987 şi în 1990.

Musculosul star hollywoodian, în vârstă de 72 de ani, nominalizat de trei ori la premiile Oscar, a devenit celebru la sfârşitul anilor '70 cu rolul pugilistului Rocky Balboa, în franciza "Rocky", şi şi-a construit apoi o carieră de succes cu partituri în filme de acţiune, precum John Rambo, un veteran al războiului din Vietnam, în franciza "Rambo", şi un mercenar îndrăzneţ, în filmele din franciza "Eroi de sacrificiu/ The Expendables". În anii '80, "Sly", aşa cum este numit în presă, a fost unul dintre cel mai bine plătiţi actori de la Hollywood.

Stallone urmează să apară, alături de Michael B. Jordan, în filmul "Creed II", cel mai recent din franciza "Rocky", ce va fi lansat pe 21 noiembrie.

loading...

Lasă un comentariu