Svetlana Cebotari: Valorizarea pensiilor se va încheia mai rapid decât se preconiza, urmare a creşterii bunăstării economice a ţării

Embed:
Valorizarea pensiilor se va încheia mult mai rapid decât se preconiza. Acest lucru va fi posibil chiar din toamna acestui an, cu doi ani mai devreme. Declaraţia a fost făcută de ministrul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale, Svetlana Cebotari, care a fost invitatul de aseară a talkshow-ului Fabrika de la Publika TV.

"De fapt finisarea valorizării pensiilor urma să aibă loc în 2021, iată către 1 noiembrie anul curent noi vom finisa practic cu doi an înainte această valorizare drept urmare a creşterii bunăstării economice a ţării", a precizat ministrul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale.

"Până la sfârşitul acestui an vom avea 300 de mii de pensionari cu pensii valorizate şi urmează să facem mult pentru acei care nu am valorizat pensia, dar care continuă să lucreze. Actualmente avem 130 de mii de pensionari care continuă să lucreze şi plătească contribuţii sociale la Casa Naţională", a menţionat Valentina Stratan, vicepreşedinte al Comisiei Protecţie Socială.

Invitaţii au vorbit şi despre metodele care ar soluţiona problema şomajului din ţară.

"În timpul cel mai apropiat pe masa legiuitorilor va veni proiectul cu privire la ocuparea forţei de muncă, un nou proiect de lege care este în corespundere cu acele prevederi legale ale Uniunii Europene, iar pe de altă parte vine cu un şir de măsuri şi acţiuni inovative pentru Republica Moldova. Venim cât mai aproape de şomeri şi să le oferim mai multe oportunităţi atât de dezvoltare profesională, inclusiv de instruire", a declarat Svetlana Cebotari, ministrul Sănătăţii, Muncii şi Protecţiei Sociale.

Din 1 aprile 2018, alocaţiile pentru limita de vârstă a peste 500 de mii de oameni au crescut cu 96 de lei, iar pensia minimă a ajuns la 1.025 lei. Şi indemnizaţiile pentru dizabilitate pentru 126 de mii de beneficiari s-au majorat cu 76 de lei. Totodată, pensia de urmaş, care în medie este de 755 de lei, a crescut cu 50 de lei. Iar pentru participanţii la lichidarea consecinţelor avariei de la Cernobîl, care în medie primeau 3.040 lei, alocația s-a majorat cu puţin peste 200 de lei.
loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu