SV va sprijini acțiunile de documentare a infracțiunii de contrabandă cu substanțe psihotrope

Embed:

Serviciul Vamal s-a autosesizat pe faptul reținerii de către forțele de ordine a unei grupări specializate în contrabandă cu droguri, sub formă de pastile "Subutex", care ar fi fost introduse în țară prin intermediul serviciilor de transportare a coletelor și a pasagerilor cu ruta Franța – Republica Moldova și a dispus inițierea unei anchete interne în vederea stabilirii unor eventuale implicări sau neglijențe în serviciu  admise de către colaboratorii vamali.

Rezultatele cauzei disciplinare demarate vor fi făcute publice imediat după finalizarea tuturor investigațiilor de rigoare și adoptarea unei decizii conform prevederilor legale.

Totodată, Serviciul Vamal își exprimă disponibilitatea acordării asistenței necesare pentru elucidarea tuturor circumstanțelor producerii respectivelor infracțiuni.

În acest context, reiterăm necesitatea creării unui mecanism de reglementare a activității de transportare a bagajelor neînsoțite, prin intermediul cărora se transportă și mărfuri nedeclarate.

Serviciul Vamal precizează că măsurile de control întreprinse nu vizează coletele expediate pentru uz personal, ci doar mărfurile în cantități comerciale, camuflate printre aceste colete.

De asemenea, amintim că autoritatea vamală a înregistrat numeroase cazuri de depistare a produselor prohibite sau a substanțelor narcotice, care erau ascunse printre bagajele neînsoțite, fapt care atentează nu doar la securitatea economică a statului, dar și la cea națională.

CITEŞTE ŞI: Traficanţi de droguri, încătuşaţi de mascaţi. Descoperirea făcută de poliţişti acasă la suspecţi (VIDEO)

PUBLIKA.MD aminteşte că membrii unui grup criminal, specializat în contrabandă şi comercializarea drogurilor sub formă de pastile subutex, au fost reţinuţi de oamenii legii.

Potrivit poliţiei, pe data de 19 noiembrie a fost reținut un membru activ al grupării de la care anterior au fost achiziționate pastile subutex de către investigatori sub acoperire, infiltrați în grupare.

În urma percheziției corporale și la domiciliu ultimului au fost depistate pastile subutex, în proporții deosebit de mari, un pistol traumatic, telefoane mobile și obiecte pentru consumul de droguri.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu