Suzuki și Mitsubishi renunţă la toate versiunile diesel din gamele pentru Europa

Vânzările de mașini diesel au scăzut treptat în Europa și au ajuns la o cotă de piață de numai 37% la jumătatea acestui an, pe măsură ce clienții se reorientează în special spre versiunile cu motoare pe benzină sau variante hibride.
În acest context, dar și ca urmare a viitoarelor reglementări dure pentru emisii, Suzuki și Mitsubishi au decis să elimine din gamele pentru Europa toate versiunile diesel, scrie automarket.ro.

Potrivit unor informații dezvăluite de publicația niponă Nikkei, Suzuki a încetat producția de mașini diesel la uzina din Ungaria încă din vara acestui an, iar vânzările acestor modele se vor încheia până la sfârșitul anului.

Decizia nu va avea însă un impact major asupra vânzărilor, în contextul în care doar 10% dintre cele 281.000 de unități comercializate de Suzuki în Europa în precedentul an fiscal au avut motorizare diesel, iar Swift, Vitara și S-Cross sunt disponibile în versiuni pe benzină.

Situația este mai complicată în cazul celor de la Mitsubishi, întrucât 30% dintre cele 52.000 de unități vândute în Europa în ultimul an fiscal au avut motoare diesel. Principala explicație este cea a pick-up-ului L200, disponibil exclusiv cu motor diesel, iar acesta va rămâne în ofertă cel puțin în perioada următoare.

În schimb, celelalte modele vor fi oferite doar cu motoare pe benzină sau în versiuni hibride, așa cum va fi și cazul SUV-ului Eclipse Cross.

Suzuki și Mitsubishi se alătură astfel celor de la Toyota, care au anunțat încă din primăvara ca Land Cruiser și Hilux vor rămâne singurele modele care vor mai fi oferite cu propulsie diesel, dar și celor de la Nissan, care vor renunța treptat la aceasta motorizare.

În acest context, Mazda va rămâne singurul constructor major din Japonia care va avea o gamă variată de motoare diesel în Europa.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu