SUTE DE LOCURI DE MUNCĂ LIBERE. Angajatorii oferă salarii care pornesc de la 4000 de lei

Peste o mie de joburi vacante şi salarii atractive. Asta au propus în jur de 30 de agenţi economici şomerilor care au venit la Târgul locurilor de muncă, organizat în cadrul celei de a XVII-a ediţie a Expoziţiei "Fabricat în Moldova".

"Avem în jur de 20 de locuri de muncă vacante. Vorbim despre posturi pentru mecanici, ţesătoare. Salariul este motivant şi îl achităm la timp. Leafa începe de la patru mii de lei şi depinde de cât de mult munceşte salariatul", a spus Alexandru Catană, angajator.

"În primul rând sudor, lăcătuş, inginer, constructori, tehnologi. Salariul mediu în jur la cinci, şase mii, dar el este foarte dinamic, adică în perioada când este mult de lucru salariul creşte respectiv poate ajunge la zece şi mai mult", a Leonid Botica, reprezentantul unei firme.

Pe lângă salariul atractiv, cei care sunt în căutarea unui job pun mare accent şi pe condiţiile de muncă oferite de angajatori.

" Îmi doresc un salariu mai mare de şase mii de lei. Sunt sudor de profesie şi am experienţă de muncă", a spus un bărbat.

"Mi-aş dori ca locul de muncă să fie în Chişinău şi să activez conform specialităţii. Cu aceste condiţii aş putea munci şi gratis",a spus alt bărbat.

"La început nu îmi doresc un salariu tare mare, caut să găsesc o organizaţie unde să fie condiţii bune de muncă, un colectiv bun, deja cu salariu începând de la trei mii", a zis un bărbat.

Târgul locurilor de muncă va fi deschis timp de patru zile.

" În fiecare zi vor fi prezenţi câte şapte, opt angajatori zilnic care vor oferta locurile pe care le au vacante. Accentul este pe locurile de muncă din industria prelucrătoare, pentru că avem companii prezente care activează în domeniul producerii", a declarat Cristina Rapan, reprezentantul Agenţiei NAţionale pentru ocuparea forţei de muncă.

Pentru cei care sunt în căutarea unui job, dar nu au posibilitatea să vină la târg, îşi pot alege online un loc de muncă din cele peste 3 000 disponibile.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu