SURSE: Liderul reţelei teroriste Stat Islamic, probabil a fugit din oraşul Mosul

Abu Bakr al-Baghdadi, liderul reţelei teroriste Stat Islamic, probabil a părăsit oraşul irakian Mosul, viziat de o ofensivă militară, afirmă oficiali americani şi irakieni citaţi de site-ul agenţiei Reuters, scrie mediafax.ro. 

Potrivit surselor citate, Abu Bakr al-Baghdadi i-a lăsat în urmă pe comandanţii operativi şi a fugit din Mosul, ascunzându-se în deşert şi concentrându-se pe propria supravieţuire.

Este imposibil de confirmat unde se află în prezent liderul organizaţiei teroriste sunnite Stat Islamic, dar lipsa comunicaţiilor şi pierderile teritoriale suferite în Mosul sugerează că al-Baghdadi a părăsit oraşul.

Liderul ISIS probabil se ascunde acum în satele situate în deşertul irakian.

Serviciile de securitate irakiene, susţinute de Statele Unite, au eliberat deja partea de est a oraşului Mosul, luptele cu militanţii Stat Islamic continuând în partea de vest.

 

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu