Surprize pentru cei dragi de Paşti. Ofertele propuse de unele firme din Chişinău

Embed:

Cei care vor să-şi surprindă plăcut oamenii dragi de Paşte, o pot face cu ajutorul întreprinderilor specializate în livrarea cadourilor. Iar cei care au timp liber pentru o plimbare prin magazine, pot alege un cadou personalizat.

Firmele de livrări propun o gamă variată de coşuri pascale. Ele conţin cozonac, o sticlă cu vin, ouă încondeiate şi o cutie cu bomboane.

"Pe lângă aceste delicii, mai punem şi nişte ciocolate, ca să îndulcim şi un iepuraş din ciocolată, desigur un ou în formă de lumânare", a spus administratoarea unei firme de livări.

Reprezentanţii companiilor spun că în acest an solicitările nu au fost pe măsura aşteptărilor, chiar dacă preţurile au fost mai mici decât anul trecut.

"Cu părere de rău sunt mai puţine comenzi. Comparativ cu anul trecut preţul mediu era de 600 de lei al unui coşuleţ, anul acesta de 300 de lei", a adăugat femeia.

Cadourile de Paşti pot fi cumpărate şi în magazinele din Capitală:

"Avem nişte ouă încondeiate foarte simpatice. Avem iepuraşii bineveniţi în sărbătorile de paşti, avem nişte iconiţe. Începând cu 30-40 de lei avem la dorinţa fiecărui".

"Ceea ce e legat deja de sărbătoarea tradiţională, de lumânări, de ouă, care sunt colorate şi efectuate şi cu diferite mărgeluţe şi încrustate, ce e mai aproape de suflet".

"După salariul pe care îl avem, nu prea ne permitem să ne cumpărăm. Am două nepoţele şi aş vrea să le fac câte o ie cadou".

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu