Surprize la casele de schimb valutar: Euro crește brusc. Economiştii îndeamnă oamenii să-şi păstreze calmul

Embed:

Leul pierde teren în faţa principalelor valute de referinţă. De vineri şi până astăzi, cursul euro a crescut cu 24 de bani şi a ajuns 20 de lei şi nouă bani, iar cel al dolarului este de 17 lei şi 76 de bani, cu 16 bani mai mult decât la sfârşitul săptămânii trecute.

Această tendinţă se enţine în ultimele săptămâni, iar experţii economici presupun că fluctuaţiile valutare sunt determinate de factori politici.   

Mai exact, de incapacitatea deputaţilor de a crea o majoritate parlamentară, şi, respectiv, un nou Guvern. Asta în condiţiile în care cursul oficial al leului s-a menţiunut stabil în ultimele luni.

Economiştii îndeamnă oamenii să-şi păstreze calmul, întrucât Banca Naţională are suficiente instrumente pentru a nu admite deprecierea semnificativă a leului.

La o lună şi jumătate după alegerile parlamentare, partidele care au ajuns în noul Parlament nu au reuşit să găsească un consens pentru formarea unei majorităţi.

Potrivit Constituţiei, în cazul în care aleşii poporului nu votează un Guvern timp de trei luni după scrutin, şeful statului, după consultarea fracţiunilor parlamentare, poate dizolva Parlamentul şi anunţa alegeri anticipate.  

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu