SURPRIZE ÎN CUPA MOLDOVEI! Zimbru a remizat cu formaţia CSF Spartanii

Embed:

Surprize în prima manșă a optimilor de finală ale Cupei Moldovei la fotbal ediţia 2018-2019. Zimbru Chișinău a reușit doar un egal, scor 0-0 cu reprezentanta Diviziei B, CSF Spartanii Selemet, iar Dinamo-Auto Tiraspol a fost învinsă cu 0-1 de divizionara secundă, FC Cahul.

A suferit o înfrângere surprinzătoare și Speranța Nisporeni. Trupa lui Cristian Efros a pierdut tot cu scorul 0-1 partida cu liderul Diviziei A, Codru Lozova. Patru echipe și-au asigurat practic calificarea în următoarea rundă a competiției. Petrocub-Hâncești a zdrobit cu 10-2 pe FC Florești, Sfântul Gheorghe Suruceni a umilit cu 7-2 pe Sparta Chișinău, Sheriff Tiraspol a spulberat cu 7-0 de Iskra Rîbnița, iar Zaria Bălți s-a impus cu 4-1 în fața Victoriei Chișinău.

Un pas spre «sferturi» a făcut și Milsami Orhei. Deținătoarea trofeului a câștigat cu 2-0 meciul cu Grănicerul Glodeni. Meciurile retur se vor disputa pe 7 iulie. 

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu