Surpriză în Euroliga de Baschet masculin. Himki a câştigat cu 86-80 meciul cu Real Madrid

Mare surpriză într-o partidă a etapei a cincea a Euroligii de Baschet masculin. De noua ori câştigătoare a competiţiei, Real Madrid, fost învinsă de Himki cu scorul de 80-86.

Cel mai bun marcator a fost Alexei Şved care a reuşit 20 de puncte pentru oaspeți. Ambele cu câte 4 victorii, Himki și Real conduc în clasament, împreună cu Olympiakos Pireu, dar elenii mai au de jucat în această etapă, la Barcelona.

Într-o altă partidă, deţinătoarea titlului, Fenerbahce Istanbul, s-a impus cu 79-66 în faţa formaţiei spaniole Valencia Basket.

Cel mai electrizant meci s-a jucat în Spania, la Vitoria-Gasteiz, unde Baskonia din localitate a obţinut o victorie dramatică cu 85-84 în confruntarea cu Panathinaikos Atena.

Cu 12 secunde până la sfârşit elenii conduceau cu un punct şi aveau mingea, dar Nikos Pappas a ratat coşul. A urmat un contraatac fulgerător şi francezul Rodrigue Beaubois a marcat două puncte decisive cu doar o secundă și jumătate până la fluierul final.

Gruparea germană Brose Bamberg a trecut cu 75-69 de Ţrvena Zvezda Belgrad, iar Maccabi Tel-Aviv a dispus cu 79-68 de Olimpia Milano.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu