Surpriza etapei în Divizia Naţională! Dinamo Auto a încheiat la egalitate meciul cu FC Tiraspol

Embed:

Dinamo Auto a produs surpriza etapei în Divizia Naţională! Nou-promovata a remizat în deplasare cu deţinătoarea Cupei, FC Tiraspol, scor 1-1.

Dinamo Auto a condus din minutul 17, după golul lui Iurcu, însă gazdele au egalat abia în repriza a doua, prin Haceaturov. Într-un alt meci, Dacia a învins fără probleme Olimpia Bălţi cu scorul de 4-1. Pentru echipa oaspete au înscris Orlovschi, Krkotic, Ovseannicov şi Bejan, în timp ce pentru gazde a marcat Repineţchi.

Cu o zi mai devreme, Veris a remizat cu Milsami, scor 0-0, Rapid a învins Academia cu 3-1, iar Sheriff s-a impus în faţa echipei FC Costuleni cu 1-0. Sheriff este lider cu 41 de puncte, fiind urmată de FC Tiraspol şi FC Costuleni. Veris este pe patru, cu 30 de puncte. Pe ultimele trei poziţii în clasament se află formaţiile Olimpia şi Speranţa, cu câte opt puncte, şi Academia, cu doar patru puncte.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu