Surpriză de proporţii în Super Bowl. Eagles s-a impus în faţa lui Patriots, scor 41-33

Embed:
Surpriză de proporţii în Super Bowl, finala Ligii profesioniste de fotbal american.

Philadelphia Eagles a câștigat trofeul în faţa campioanei en-titre New England Patriots, scor 41-33. Cel mai bun jucător al finalei a fost desemnat coordonatorul de joc al lui Eagles, Carson Wentz.

Şi show-ul de la ediţia cu numărul 52 a Super Bowl-ului a fost unul pe măsură. Imnul Statelor Unite ale Americii a fost interpretat de Pink.

Iar în pauza finalei, atmosfera a fost încinsă de Justin Timberlake, care i-a adus un omagiu lui Prince, cunoscutul muzician american care a decedat acum un an. Timberlake a devenit artistul cu cele mai multe apariţii la acest eveniment, aceasta fiind a treia prestaţie.

Fanii lui Eagles au sărbătorit pe străzile din Philadelphia succesul favoriților. Prima victorie în Super Bowl a venit după 58 de ani de așteptare, așa că petrecerea a fost una pe măsură.

Superbowl-ul este unul dintre cele mai vizionate evenimente sportive. La ediţia din acest an care a avut loc în Minnesota,30 de secunde de publicitate a costat 7,7 milioane de dolari.
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu