SURPRIZĂ DE PROPORŢII! Dacia Chişinău a fost învinsă la Orhei de Milsami

Embed:

Surpriză de proporţii în etapa a 25-a a Diviziei Naţionale la fotbal. Liderul clasamentului Dacia Chişinău a fost învinsă la Orhei de Milsami, scor 2-0. Campioana în exerciţiu a început în forţă partida şi a deschis scorul în minutul 24 prin croatul Karlo Bellak.

În repriza secundă, Dacia a marcat prin Vadim Cemîrtan, însă golul a fost anulat pe motiv de fault în atac. Atacantul Daciei i-a spart capul portarului Radu Mâţu. Acesta a fost bandajat şi a jucat partida până la urmă.

Cu trei minute înainte de sfârşitul meciului, Milsami a stabilit scorul final de 2-0 prin Romeo Surdu. Gruparea din Orhei a obţinut astfel prima victorie în faţa Daciei în acest sezon.

De partea cealaltă, Dacia a suferit a doua înfrângere în acest sezon şi are 61 de puncte, acum la fel ca Sheriff. Gruparea din Tiraspol a profitat de eşecul Daciei şi a egalat-o la puncte după ce s-a impus cu 1-0 în faţa lui Dinamo-Auto.

Astfel, lupta pentru titlul de campioană se încinge pe final de sezon. Până la sfârşitul campionatului au mai rămas două etape, iar în ultima ”lupii galbeni” îi vor găzdui pe tiraspoleni.

Într-un alt meci al etapei a 25-a Zaria Bălţi s-a impus acasă cu 4-2 în faţa lui Zimbru Chişinău. Chiar și așa, Zimbru rămâne fără griji pe locul trei cu 48 de puncte, la zece puncte distanță de a patra clasată, Zaria.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu