Surpriză! Ce a povestit Angela Merkel despre viața ei personală

În timpul unui offline cu cititorii revistei Brigitte, cancelarul Germaniei, Angela Merkel, a povestit ce ritualuri respectă atunci când se cazează într-un hotel. 

“În primul rând, verific dacă pot deschide geamurile sau ieși la balcon. De regulă, camerele se află la etejale superioare, cum ar fi etajul 27, și geamurile nu pot fi deschise. Apoi mă uit unde se află climatizatorul, pentru că de asta depinde cât de bine pot dormi. După care văd unde-i întrerupătorul”, a relatat șeful guvernului german.

Merkel a mai menționat că, pentru ea, este important accesul la Internet. Potrivit Deutsche Welle, cancelarul preferă să se cazeze în aceleași hoteluri.

Presa germană scrie că Angela Merkel nu este lipsită de modestia unei „nemțoaice obișnuite” care, în timpul liber, merge la shopping cu un Volkswagen Golf și crește legume la vila sa. În plus, toată țara știe că aceasta gătește excelent. A fost chiar și invitata unei emisiuni culinare, unde a divulgat secretul prepapării bucatelor sale preferate – supă din cartofi și celebra rulada nemțească din carne

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu