Superdotare pentru poliţiştii moldoveni. Vor scrie procesul direct în smartphone şi vor ataşa şi poze

Embed:

Inspectorii de patrulare vor fi dotaţi, începând cu anul viitor, cu smartphone-uri cu ajutorul cărora vor întocmi procesele verbale în variantă electronică. Cel puţin asta promit oficialii de la Ministerul de Interne, care a primit un lot de tehnică performantă din partea Guvernului chinez.

Smartphone-urile pentru poliţişti sunt dotate  cu o aplicaţie specială care permite ataşarea la protocolul electronic a pozelor şi materialelor video. De asemenea, agenţii de circulaţie vor putea efectua măsurătorile necesare cu ajutorul geo-locaţiei.

Responsabilii din cadrul Ministerului de Interne consideră că, astfel, încălcările din trafic vor putea fi documentate mult mai rapid.

"Introducem numărul atuomobilului, alegem din sistemă încălcarea admisă de şoferi şi articolul corespunzător din lege. Facem câteva fotografii ale automobilului din diferite unghiuri. Nu mai trebuie să te murdăreşti să scoţi tăbliţa de înmatriculare", a spus Mihai Rusu, şef de direcţie la Centrul de Monitorizare și Control al Traficului Rutier

Informaţia introdusă de inspectorii de patrulare va fi transmisă automat la Centrul de Monitorizare și Control al Traficului Rutier.

"Guvernul a avizat Regulamentul circulaţiei rutiere în care este descrisă inclusiv procedura de folosire a instrumentelor mobile. Dacă ne permite legea, noi de la MAI aşa şi facem", explică Dan Chiriţa, şeful Centrului de Monitorizare și Control al Traficului Rutier. 

O parte din  smartphone-uri va fi distribuită poliţiştilor din centrele raionale.

"Acest proiect ne oferă oprtunitatea de a ridica nivelul de respectare a legilor. Lăsam oamenii să înţeleagă că nu e uşor să încalci legea. Încălcarea fie este, fie nu-i", a declarat ministrul Internelor Dorin Recean. 

În total, Republica Populară Chineză a oferit în dar poliţiştilor moldoveni 900 de smartphone-uri, 100 de laptop-uri și 200 de calculatoare. Valoarea lotului se cifrează la peste un milion de dolari.     

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu