Supercaruri pe drumurile Moldovei! Partea 2 – Italiene!

Iată că, la scurt timp după publicarea primului articol, care înfăţişează supercarurile văzute în Moldova, şi anume acele germane, acum a venit timpul pentru partea a doua, cele italiene. În caz că vă întrebaţi de ce italiene, aflaţi că nu ne-am condus de vreun mecanism de selecţionare a acestora, iar asta nu înseamnă decât că, vor urma şi alte modele de producţie britanică sau niponă, scrie autostrada.md.

Sportcarul italian, dispune de un propulsor natural aspirat şi poziţionat central, care oferă celui aflat la volan, 560 de cai putere. Modelul din imagine a intrat pe linia de asamblare în anii 2010 şi se produce şi în prezent. Nu ştim dacă acest model a fost sau va fi înmatriculat în Moldova, însă, există alt model care poartă plăcuţe de înmatriculare moldoveneşti, surprins recent, la Geneva.

Ferrari 458 Italia 2

Ferrari 458 Italia 3

Ferrari 458 Italia

Iată încă un model similar, însă, finisat într-o nuanţă de roşu, carte de vizită Ferrari, şi pe deasupra decapotabil. Ferrari 458 Spider, oferă aceleaşi performanţe, ca şi modelul de mai sus, însă, senzaţiile sunt cele care fac diferenţa dintre un roadster şi un model cu acoperiş de tip închis.

Ferrari 458 Spider 2

Ferrari 458 Spider 3

Ferrari 458 Spider

Ferrari 550 Maranello. Introdus în 1996, modelul 550 Maranello, dispune de un motorul amplasat în partea frontală a maşinii, capabil să dezvolte 485 de cai putere. Modelul întruneşte toate condiţiile necesare pentru a fi numit un veritabil GT. Acesta oferă un spaţiu generos ocupanţilor, dar şi suficient loc pentru depozitarea bagajelor. În total au fost produse numai 3,083 de unităţi, iar în 2002 modelul a părăsit linia de asamblare.

Ferrari 550 Maranello 2

Ferrari 550 Maranello 3

Ferrari 550 Maranello 4

Ferrari 550 Maranello

Ferrari F430 Spider. Două locuri şi un propulsor V8 de 4.3 litri, care produce 483 de cai putere şi îţi poate accelera bătăile înimii în patru secunde, suficient cât să atingă prima sută la oră!

Ferrari F430 Spider 2

Ferrari F430 Spider 3

Ferrari F430 Spider

Un alt producător de maşini sport, originar din italia, este Maserati, iar ce avem aici este un model Quattroporte.

Acesta nu este singurul Maserati Quattroporte, surprins în Moldova. Însă există o deosebire dintre modele, uşor percepută la exterior. În faţa dumneavoastră, aveţi varianta facelift a lui Quattroporte, care dispune de noi blocuri optice, grila revizuită dar şi barele de protecţie redesenate. În versiunea de bază, limuzina italiană, este echipată cu un propulsor V8 de 4.2 litri, care produce 395 de cai putere, livraţi punţii spate, prin intermediul transmisiei automate cu şase rapoarte.

Maserati Quattroporte 2008 2

Maserati Quattroporte 2008 3

Maserati Quattroporte 2008

Săptămâna aceasta, echipa AutoStrada a pus mâna pe cea de a cincia generaţie a modelului, în varianta prefacelift, iar modelul din imaginile de mai jos, este chiar cel testat! Urmăriţi emisiunea de duminică, pentru a afla mai multe detalii despre acest model istoric.

Maserati Quattroporte Sport GT 2

Maserati Quattroporte Sport GT 3

Maserati Quattroporte Sport GT

sursa foto: autogespot.com

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu