"Sunt pregătiri pentru o lovitură de stat". Deputaţii condamnă acţiunile de destabilizare a situaţiei din ţară (VIDEO)

Embed:

Deputaţii coaliţiei de guvernare condamnă acţiunile celor care urmăresc să destabilizeze situaţia din ţară. Potrivit lor, aceste tentative ar putea fi legate cu interesele unor persoane, care vor să împiedice semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană. Aleşii poporului nu exclud faptul că astfel de evenimente care pun în pericol securitatea ţării ar fi coordonate din exterior

"Consider că instituţiile statului îşi fac datoria, se va desfăşura ancheta şi vom afla care este finalitatea şi asta e tot ce pot să vă spun", a declarat preşedintele Parlmentului, Igor Corman.

"Desigur că ne îngrijorează. Ne aşteptam ca în această perioadă de presemnare a Acordului, de după vom avea tensiuni, de destabilizare a situaţiei. Acum ca niciodată trebuie să fim foarte, foarte solidari", a specificat deputatul PD Valeriu Streleţ.

"În situaţia politică, în care ne aflăm, în preajma semnării şi ratificării Acordului trebuie să fim conştienţi că totul nu este atât de bine, cum se pare. Ministrul de Externe rus, Serghei Lavrov a spus că nu doar Moldova, dar şi Georgia şi Ucraina vor avea consecinţe anumite în cazul semnării şi ratificării Acordului", a menţionat vicepreședintele Parlamentului, Oleg Bodrug.

"Aceste pregătiri sunt nişte tentative de lovitură de stat. Vedem că ba la sud, ba la Bălţi, sunt mişcări care încearcă să dicteze cum trebuie să trăim noi", a spus liderul Partidului Liberal, Mihai Ghimpu.

Publika.md aminteşte că o organizaţie de la Chişinău pregăteşte provocări în preajma semnării Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană. Anunţul a fost făcut de Procuratura Generală care printr-un comunicat de presă informează că investighează, împreună cu Serviciul de Informaţii şi Securitate, un caz de pregătire a unor cetățeni ai Republicii Moldova pentru desfășurarea de activități cu caracter subversiv și anticonstituțional, ce ar putea dăuna securității de stat și integrității teritoriale a țării.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu