SUMMITUL NATO a început astăzi cu tensiuni şi controverse. Ce au declarat marii lideri politici

Embed:

Cheltuielile militare şi descurajarea atitudinii agresive a Rusiei sunt doar două dintre subiectele de pe agenda încărcată a summitului NATO, care a început azi la Bruxelles. Şefi de state şi de guverne din cele 29 de ţări membre s-au întâlnit în contextul tensiunilor dintre statele europene şi SUA.

Iar preşedintele american a tras deja primele salve, înaintea reuniunii: el a acuzat Germania că este prizoniera Rusiei şi că este controlată total prin intermediul exporturilor de gaze naturale pentru care plăteşte miliarde de euro, în timp ce nu contribuie suficient la bugetul NATO. Cancelarul german, Angela Merkel, a replicat imediat: Berlinul este independent, iar Germania face foarte multe pentru alianţă.

Unitatea legăturii transatlantice e pusă la încercare şi de alte critici ale preşedintelui american la adresa aliaţilor europeni. Donald Trump e nemulţumit că doar o parte dintre statele membre alocă 2 la sută din PIB pentru armată, aşa cum s-a stabilit la summitul Alianţei din 2014.

Secretarul general NATO, Jens Stoltenberg, a adoptat un ton împăciuitor şi a declarat că ţările aliate au crescut bugetele pentru apărare,deoarece toţi ştiu că o Alianţă puternică e bună atât pentru Europa, cât şi pentru SUA. Două războaie mondiale şi un război rece ne-au demonstrat că suntem mai puternici împreună decât separat, a adăugat Stoltenberg.

Summitul mai are pe agendă teme precum creşterea mobilităţii trupelor pe teritoriul Uniunii Europene, întărirea flancului estic şi îmbunătăţirea infrastructurii de transport. O altă iniţiativă este cea legată de forţa de reacţie rapidă, care va fi compusă din 30 de escadrile, 30 de nave şi 30 de batalioane mecanizate care să poată interveni oriunde pe teritoriul Alianţei în termen de 30 de zile.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu