Subsolul şcolii din satul Hârjauca, inundat ori de câte ori plouă. Instituţia riscă să se prăbuşească

Embed:

Subsolul şcolii din satul Hîrjauca, raionul Călăraşi, este un fel de piscină care se umple de câte ori plouă. Cum în ultima vreme ploile nu au lipsit, responsabilii şcolii au fost nevoiţi să scoată apa din subsol o dată la două zile. Însă umezeala macină pereţii, şi şcoala riscă să cadă peste copiii care se adună aici din patru sate.

Primarul satului, Vasile Manoil, susţine că a aflat de situaţia şcolii abia de puţină vreme, dar promite să ia măsuri imediat. "Săptămâna viitoare noi o să rezolvăm problema. În comuna noastră avem patru sate, dintre care trei şcoli s-au închis. A rămas numai aceasta", a declarat manoil.

Este greu de crezut, totuşi, că primarul e ultimul care a aflat ce se întâmplă. Alţii, însă, ştiu că problema este deja una cu vechime.

"De vreo zece ani apa se află la nivelul acesta. Noi o strângem cu pompa, iar după două, trei zile, ea revine la nivelul iniţial. Pereţii sunt deja avariaţi", a spus şeful gospodăriei Liceului teoretic din comuna Hîrjauca, Vasile Cujba.

De altfel, responsabilii şcolii nu au aşteptat să vadă cât rezistă clădirea.  "Am scris demersuri către diferite instanţe, la Primărie, Consiliul raional. Am scris demers şi la Consiliul Situaţii Excepţionale din raion. Nu am primit niciun răspuns", a precizat directorul adjunct al Liceului Teoretic din comuna Hîrjauca, Galina Fominâh.

Acum, şi Serviciul Situaţii Excepţionale promite o intervenţie rapidă. Însă este o soluţie care nu rezolvă decât temporar problema.

loading...
Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu