SUA nu iau în considerare recunoaşterea anexării de către Israel a Înălţimilor Golan

Statele Unite nu iau în considerare recunoaşterea suveranităţii Israelului în teritoriul controlat din Înălţimile Golan, a declarat John Bolton, consilierul prezidenţial american pentru Securitatea Naţională, în cadrul unei vizite în Israel, relatează Reuters, citează mediafax.ro.

"Am auzit ideea vehiculată în presă, dar acest lucru nu este pus în discuţie, nu există nicio decizie a Guvernului Statelor Unite", a declarat John Bolton.

"Desigur, înţelegem faptul că Israelul susţine că a anexat Înălţimile Golan, dar momentan nu există nicio schimbare în poziţia Statelor Unite", a adăugat acesta.

Israelul a preluat controlul asupra mai multor zone din Înălţimile Golan, care aparţineau Siriei, în timpul războiului din anul 1967, dar nu a primit susţinerea internaţională.

În luna mai, un oficial guvernamental israelian a declarat că recunoaşterea din partea Statelor Unite va veni în câteva luni.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu