SUA au recunoscut principalul grup de opoziţie din Siria drept reprezentant legitim

Embed:

Casa Albă a recunoscut principalul grup de opoziţie de la Damasc drept reprezentantul legitim al poporului sirian. Astfel, Statele Unite se alătură Marii Britanii, Franţei şi mai multor state arabe, care, anterior, au făcut acelaşi lucru. Decizia Americii a provocat însă nemulţumirea Rusiei. 

"Am decis că această Coaliţie a opoziţiei siriene include acum suficiente grupuri, reflectă şi reprezintă suficient populaţia ţării, astfel încât să o considerăm reprezentant legitim al sirienilor", a menţionat preşedintele SUA, Barack Obama.

Gestul Statelor Unite reprezintă un impuls major pentru rebelii sirieni, care îşi doresc să-l înlăture de la putere pe preşedintele Bashar al-Assad. Decizia oficialilor americani a surprins Rusia, potrivit căreia măsura contravine Acordului de la Geneva, care prevede soluţionarea paşnică a crizei.
 
"Din moment ce Coaliţia a fost recunoscută ca singurul reprezentant legitim, se pare că Statele Unite pariază pe o victorie armată a acestei structuri naţionale", a spus ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov.

Anunţul preşedintelui american Barack Obama vine în condiţiile în care astăzi, în Maroc, se întruneşte grupul "Prietenii Siriei", care va discuta despre consolidarea Coaliţiei de opoziţie şi acordarea ajutorului umanitar.

Pe aceeaşi temă

Lasă un comentariu